<Home>
Şedinţa a IV-a din a.c. a Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române ţinută luni 30 iunie, la Novi Sad, în preajma concediilor de vară, a avut pe ordinea de zi 8 puncte. La şedinţă au participat 11 membrii din cei 21, iar în centrul atenţiei au fost activităţile Preşedenţiei, Departamentelor şi birourilor teritoriale. La lucrările şedinţei au participat: Daniel Petrovici, Viorel Luca, Rodica Almăjan, Nicu Ciobanu, Marinel Bugar, Viorel Besu, Moise Ianeş, Georgel Maran, Horea Lelea, Todorel Raşa şi Marcel Drăgan.

Transparenţa în muncă, presupune în primul rând transparenţa financiară, astfel raportul financiar pe lunile aprilie şi mai a fost prezentat de Marcel Drăgan secretarul Consiliului. Pentru activităţiile curente, din bugetul republican a fost alocată suma 1.373.010,oo dinari iar din bugetul provincial suma de 933.900,oo dinari. În baza proiectelor, surse cu menire au fost obţinute pentru „Orchestră” şi „Cor” în valoare de 865.000,oo dinari, pentru proiectele „Cupa şcolarilor” şi „Cupa Libertăţii” 300.000,oo dinari, în timm ce pentru turneul Teatrului de Stat din Arad, suma de 25.000,oo dinari. În ceea ce priveşte cheltuielile, pe lângă salarile persoanelor angajate, cea mai mare sumă a fost alocată pentru procurarea manualelor şcolare a elevilor de clasa I-a care vor frecventa prelegerile în limba română - 405.560,oo dinari, pentru „Cor” 281.759,oo dinari, „Orchestra” 86.380,oo dinari, turneul Teatrului din Arad 137.944,oo dinari, pentru cancelariile teritoriale 68.345,oo dinari. Activităţiile românilor din Timoc au fost sprijinite cu suma de 200.000,oo dinari, iar activităţiile departamentelor cu suma de 225.000,oo dinari.

După adoptarea raportului financiar a fost dezbătut raportul de activitate pentru perioada mai-iunie 2008. Dintre activităţiile Consiliului, scoatem în evidenţă vizita delegaţiei Consiliului condusă de Daniel Petrovici din care au făcut parte Nicu Ciobanu şi Marcel Drăgan la Excelenţa Sa Ion Macovei ambasadorul României la Belgrad, realizarea proiectelor „Să ne cunoaştem” şi „Cupa şcolarilor”, distribuirea manualelor elevilor din clasa I-a a şcolilor generale din comunele Biserica Albă, Alibunar, Zrenianin, Covăciţa, Jitişte şi Panciova. A fost constituit Consiliul de Administraţie al Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, sa realizat turneul Teatrului Clasic din Arad care a prezentat spectacolul pentru copii „Năzdrăvăniile lui Păcală” la Petrovasâla, Vrşeţ, Torac, Uzdin Sân-Mihai şi Satu Nou, sa participat la aproape toate manifestările culturale şi sportive ale românilor din Serbia, iar Corul şi Orchestra au participat la festivale Internaţionale în România. Delegaţia Consiliului, în componenţa Daniel Petrovici, Rodica Almăjan, Vasa Dajdea şi Marcel Drăgan au participat la Cladova la lansarea cărţii „Românii din Nord-Estul Serbiei între anii 1804-1945” de Dr. Draghişa Costandinovici.
Domnul Nicu Ciobanu Coordonatorul Departamentului pentru Informare şi director al C.P.E. „Libertatea” a remarcat următoarele: „Din cele prezentate se poate vedea o permanentă prezenţă a membrilor Consiliului în rândurile etniei, zic, dacă nu zi de zi , atunci măcar tot a doua zi... şi repet acest lucru...”.
Rodica Almăjan, şefa Departamentului pentru Învăţământ, referitor la distribuirea manualelor şcolare elevilor din clasa I-a a ţinut să menţioneze că iniţiativa a avut ”priză” mai ales la părinţii din căsniciile mixte şi că prin acest gest mulţi copii sau orientat spre şcolile româneşti.
Cele mai multe discuţii au fost purtate în cadrul celor trei puncte legate de activitatea Departamentului pentru Cultură şi a Coordonatorului acestuia Vasile Barbu. În expunerea de motive sa menţionat că Departamentul pentru cultură a avut obligaţia să pregătească Calendarul manifestărilor culturale – să nu se dubleze. Calendarul nu este pregătit.

La cererea Coordonatorului pentru cultură, Departamentul pentru cultură a preluat obligaţia să vină cu propuneri concrete referitoare la sprijinirea proiectelor concursurilor secretariatelor provinciale sau ale ministerului republican. Din lipsă de cvorum, Coordonatorul a propus între timp, ca numărul membrilor Departamentului să fie micşorat la 9. Şi cu un număr micşorat de membri, Departamentul nu a avut cvorum pentru pregătirea şedinţei din Iancaid 26 februarie a.c. Pentru pregătirea şedinţei din 13 mai a.c. Departamentul nu a venit cu propunere concretă. Coordonatorul pentru cultură a venit la şedinţe cu propuneri personale referitoare la sprijinirea proiectelor, iar la şedinţa din 03 martie 2007, a făcut propunere persoanlă şi a părăsit şedinţa. Coordonatorul Departamentului pentru cultură nu se prezintă la cele mai importante manifestări culturale ale românilor. Coordonatorul Departamentului pentru cultură nu a fost prezent la şedinţa Consiliului ţinută în satul lui natal (Uzdin, 22 martie a.c.) şi nici la şedinţa Preşedinţiei (Torac 19 iunie a.c.). Vasile Barbu în funcţie de Coordonator al biroului din Uzdin nu şi-a făcut prezenţa nici la deschiderea festivă a biroului. Despre activitatea Departamentului pentru Cultură şi a Coordonatorului sa afirmat că „ea a lăsat întru totul de dorit”. Membrii Consiliului în unanimitate au hotărât ca Vasile Barbu să fie destituit din funcţia de Coordonator al Departamentului pentru Cultură şi Coordonator al biroului din Uzdin. La funcţia de Coordonator al Departamentului pentru Cultură a fost numit Marinel Bugar directorul şcolii generale „Dr. Alexandar Sabovliev” din Ecica iar Georgel Maran a fost numit Coordonator al biroului din Uzdin.
<Home>