<Home>
Membrii Corului bărbătesc al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române din Serbia, au avut deosebita plăcere să participe la Festivalul de muzică pascală „Cântecele Învierii” care sa delurat pe 4 mai curent la Mănăstirea „Şag-Timişeni”, din comuna Şag, ajunsă la ediţia a IX-a. Participarea la acest festival sa făcut mulţumit proiectului stabilit între CNMNR şi Consiliului Judeţean Timiş, reprezentat prin centrul de cultură şi artă Timiş şi a prof. Ciprian Cipu, directorul acestui centru. La acest Festival au luat parte 8 coruri din judeţul Timiş, jar corul CNMNR a avut o prezentare de înaltă calitate, cât în ţinuta membrilor atâta şi mîn prezentarea pieselor corale. Sub bagheta dirijorului Todor Petrovici corul a evoluat cu trei piese religioase: „Hristos a înviat” de V. Drăgoi, „Îngerul a strigat” de A. Sequens şi „Înoieştete norule Ierusalime” de G. Musicescu. În urma concertului cu toţi au trecut la o agapă frăţească.

Dealtfel Corul CNMNR funcţionează pe lângă Biroul CNMNR din Alibunar din anul 2006, numără peste 50 de membrii din 13 sate cu populaţie românească, probele se efectuiază în sala noauă a comunei, cu sprijinul şi bunăvoinţa autoguvernării locale. Dirijorul Corului este prof. Todor Petrovici, iar coordonatorul tehnic Vasa Dajdea. Deja pe 24 mai membrii Corului sunt aşteptaţi la Novi Sad la Clubul M, unde înpreună cu orchestra CNMNR vor susţine un concert de gală, ca apoi să-şi prăgătească repertoriu cu piese de muzică laică pentru participarea la un concert la Macea-Arad şi la Festivalul de Muzică şi Jocuri a Românilor.
<Home>